Perioada aceasta ne cheama la introspectie, la cautarea si gasirea bucuriei, la daruirea si primirea iubirii. Peioada aceasta ne trezeste amintiri dragi, amintiri incuiate intr-un coltisor de suflet, deschise de cheia nostalgiei.
Vremea afara este mohorata, o combinatie de ceata greoaie, vant si ger. Nici ca se putea mai bine, asa-i? Nu stiu cum se face, dar imi place aceasta vreme, probabil pentru ca imi aminteste de bunica, in toiul iernii, in copilaria mea.
Iernile erau geroase pe atunci, iar singurul adapost era in casa, langa soba. Ce bine mai era! Si era si mai bine cand in casa mirosea a turte facute pe soba. Nu avea bunica nici mari ingrediente si nici retete complicate. Imi aduc aminte ca folosea apa, faina, sare si ulei. Uneori mai folosea si untura, dar in perioada aceasta era postul Craciunului, nu folosea untura, ci numai ulei. De obicei, facea turte cand era pe graba si avea nevoie de un inlocuitor pentru paine. Ei, bine, turte sau mamaliga. Eu preferam turtele.
Plamadea bunica repede un aluat, iar apoi incepea sa il intinda cu sucitorul. Intre timp, focul mocnea incet, lemnele trosneau, casa se parfuma.
Termina bunica de intins turtele si incepea a le pune una cate una pe soba. Abia asteptam sa fie gata prima si ma asiguram ca in urmatoarea secunda o sa fie deja mancata. Erau rumene, calde, iar gustul cuprindea aroma lemnelor care incalzisera soba. Stateam la povesti cu bunica, imi povestea amintiri din copilaria ei, povesti despre parintii sau bunicii ei. Cumva, turtele si soba, se asigurau ca legatura dintre generatii, de peste ani, nu o sa fie pierduta. Se asigurau ca imi cunosc radacinile, caci numai asa voi avea o busola in viata.
Termina bunica turtele si ne asezam la masa. Masa era in mijlocul camerei, era scunda, rotunda si din lemn. In jurul ei, trei scaune. Unul pentru mine, unul pentru bunica si altul pentru bunicul. Ne asezam cu totii la masa, ne inchinam si incepeam sa mancam turtele.
De obicei, nu le mancam goale, desi erau minunate si asa. Punea bunica pe masa o oala plina de ciorba de fasole si muraturi in sare, pregatite toamna.
Stateam in jurul mesei, ne bucuram de turte, dar, privind in spate, realizez ca ne bucuram de bucuria pe care ti-o aduc lucrurile simple: oamenii dragi in jurul mesei si sufletul curat.
Cumva, turtele s-au asigurat ca legatura dintre mine si stramosii mei nu se pierde, iar acum, pe timp de iarna, ma gasesc facand turte. Nu le fac pe soba, le fac pe aragaz. Bunica nu mai este aici, nici masa din mijlocul camerei si nici povestile cu ea. In schimb, exista amintirea, amintirea care face ca frumusetea vietii sa nu piara niciodata.
Fac turtele si ma bucur, ma bucur pentru viata, pentru bucuria lucrurilor simple, pentru faptul ca eu, cu mana mea, pot sa fac bucate asemenea bunicii mele. In definitiv, ma bucur ca ma pot bucura!
Iar acum, nu mai astepta lucruri marete pentru a te bucura, ci cauta bucuria in lucruri simple, lucruri pe care le poti gasi oriunde, incepand cu sufletul tau! Cauta bucuria, primeste-o si raspandeste-o oriunde te-ai afla!
Andreea,
sufletul Artisan of Joy