Scrisoare peste timp

Astazi, la inceput de an, vreau sa impart cu voi o parte din gandurile mele. Am scris acest pasaj din iubire pentru oameni, pentru Pamant, pentru viitorul nostru, ca un strigat care sper sa traverseze orizonturi si sa reuseasca sa ne uneasca in suflare, in gand si in traire. Suntem cu totii trecatori, cetateni ai aceluiasi Univers, pe acelasi Pamant.

Acest text a castigat diploma de merit in cadrul Concursului National de Proza Scurta ,,Nicolae Velea".

,,Draga generatie din viitor,

Astazi, eu ma intreb ce s-ar putea schimba intre lumea mea si lumea ta. Sunt un om care traieste in secolul XXI, intr-o Europa ce se transforma cu o viteza ametitoare. Ma uit la lumea mea si ma gandesc cum, din locul in care ma aflu, totul pare sa fie intr-o metamorfoza continua, precum o crisalida care nu are idee ce fel de fluture va deveni. Astazi, in timp ce scriu, suntem, parca, intr-un moment de rascruce al istoriei, in care totul se schimba: tehnologia, relatiile umane, natura, modul in care ne vedem pe noi insine. Uneori ma intreb daca nu cumva, in aceasta goana nebuna, incercam sa schimbam nu doar viitorul, ci si trecutul.

Secolul XXI, draga generatie, este un secol al contrastelor. Suntem mai conectati ca niciodata, dar uneori ne simtim mai singuri decat oricand. Avem la dispozitie tehnologia care ne permite sa comunicam instantaneu cu oricine, oriunde in lume, dar, cu toate acestea, simtim ca nu apartinem, de fapt, nicaieri. Oamenii par a alerga, zi de zi, catre ceva ce nu pot defini exact. Spre un scop? Spre fericire? Spre implinirea sufletului? Totusi, majoritatea nu reusesc sa o gaseasca, iar in goana lor, pierd contactul cu cei din jur. Este o lume in care „like-urile” de pe retelele sociale au ajuns sa conteze mai mult decat privirea cuiva, in care un mesaj digital trimis in graba inlocuieste o conversatie purtata din inima.

Nu stiu in mainile cui va ajunge aceasta scrisoare. Poate va fi citita peste 100, 200, 300 de ani sau poate chiar mai tarziu. Dar stiu un lucru: unele lucruri nu se vor schimba niciodata! Si daca trendurile vremurilor voastre incearca sa le schimbe, va rog sa nu permiteti acest lucru!

Ma intreb, voi cum sunteti? Ce a mai ramas din umanitatea noastra? Inca va iubiti, inca va bucurati de micile placeri ale vietii, de zambetul omului drag sau de adierea vantului, intr-o seara de vara? Sau v-ati lasat acaparati de viteza schimbarilor, de goana nebuna dupa progres, uitand esentialul? In lumea mea, ne aflam adesea prinsi intre aceste extreme. Ne dorim sa evoluam, dar uneori ma intreb daca nu cumva ne pierdem pe drum.

Oare in vremurile voastre mai exista retele sociale sau daca le-ati depasit, descoperind, poate, o forma mai autentica de comunicare? In lumea mea, „discrepanta” este cuvantul care descrie cel mai bine aceasta epoca. Discrepanta dintre ce suntem si ce vrem sa fim, dintre ce avem si ce ne dorim. Discrepanta dintre interiorul nostru, acel colt ascuns din suflet care striga dupa atentie, si exteriorul nostru, care este modelat de norme, de asteptari, de imagine. Fiecare dintre noi alearga, cautand raspunsuri in afara, uitand sa le caute inauntru.

Poate ca si voi, acolo, in viitorul indepartat, sunteti prinsi intre aceleasi dileme. Poate ca tehnologia voastra a evoluat si mai mult, poate ca acum sunteti capabili sa faceti lucruri la care noi nici macar nu indraznim sa visam. Dar vreau sa va spun un secret, ceva ce cred ca veti afla de mare valoare: esenta nu se schimba! Indiferent de cat de mult progresam, indiferent de cat de departe mergem, ramanem aceiasi oameni care tanjesc dupa iubire, dupa conexiune.

In lumea mea, natura incepe sa se clatine. Pamantul geme sub povara pe care i-am pus-o noi, oamenii. Poluarea sufoca aerul, apele devin tot mai murdare, iar animalele dispar, una cate una. Oare ati reusit sa salvati ce a mai ramas din frumusetea acestui loc? Ati gasit o cale sa traiti in armonie cu natura sau ati continuat, ca noi, sa o exploatati pana la epuizare? Imi amintesc adesea de padurile care odinioara erau pline de viata. Acum, ele sunt din ce in ce mai rare. Oare v-ati pastrat obiceiul de a va plimba prin padure, de a asculta ciripitul pasarilor si fosnetul frunzelor? Imi amintesc cum, in copilarie, ieseam in natura si simteam caldura soarelui pe fata, aerul curat care imi umplea plamanii, linistea care ma invaluia ca un camin. Oare mai exista asemenea locuri in viitorul vostru?

De multe ori, ma intreb ce ne va ramane. Cum va arata lumea in viitor? Oare vom mai avea paduri? Oare vor mai exista rauri curate, aer respirabil, munti acoperiti de zapada? Daca in lumea voastra natura a fost salvata, atunci va felicit din tot sufletul! Inseamna ca ati facut ceea ce noi, in mare parte, nu am fost capabili sa facem. Daca nu, daca si voi ati fost martorii distrugerii lente a planetei, atunci va rog sa incercati, in ultimele clipe, sa schimbati ceva! Chiar si acum, e posibil sa existe o farama de speranta.

Mi-e teama ca in lumea voastra, la fel ca in a mea, razboaiele inca fac parte din viata de zi cu zi. In secolul XXI, desi am atins apogeul dezvoltarii tehnologice, se pare ca nu am invatat nimic din istorie. Razboaiele continua, oamenii mor pentru interese economice, teritoriale sau politice. Mi-e teama ca poate si voi, in viitor, veti cunoaste acest cosmar. Dar daca ati gasit o cale sa traiti in pace, atunci lumea voastra este una care ne depaseste pe noi in intelepciune. Am visat atat de mult la pace, dar mereu pare sa ne scape printre degete.

Ma intreb, ce fel de oameni sunteti? Ce valori aveti? Oare v-ati pastrat umanitatea? In lumea mea, ne luptam sa nu ne pierdem identitatea, dar e tot mai greu. Oamenii par sa devina mai reci, mai indiferenti. Ne acoperim cu masti digitale si ascundem sentimentele sub straturi groase de neincredere. Va doresc sa fiti diferiti! Va doresc sa fiti mai buni, sa aveti mai multa grija unii de altii, sa nu uitati ca dincolo de progres, ramanem fiinte umane care au nevoie de iubire, de afectiune, de conexiune reala. Si mai vreau sa va spun ceva: nu va lasati prada tendintelor. Nu va pierdeti in efemer. In lumea mea, totul pare sa fie dictat de trenduri: cum sa ne imbracam, ce sa mancam, ce sa spunem, cum sa gandim. Dar viata nu este despre tendinte. Tendintele vin si pleaca, dar esenta ramane. „Timeless over trends”, acesta este mesajul meu pentru voi! Alegeti ceea ce dureaza, alegeti sa construiti ceva de valoare, care sa reziste in timp. Constructi relatii, creati amintiri, traiti momente care sa nu se perisze odata cu moda. Sa nu uitati ca a fi uman inseamna a fi vulnerabil, a fi deschis la experiente, a invata din greseli. Viata nu este perfecta si este plina de provocari, dar in fiecare provocare se afla o oportunitate de a creste. Invatați sa va acceptati imperfectiunile si pe cele ale celor din jur. Aceasta este cheia pentru a construi relatii sanatoase si durabile!

Lumea mea se schimba rapid, iar uneori aceasta schimbare ma sperie. Dar mai sper ca, in tot acest vartej de inovatii si descoperiri, ceva va ramane neschimbat: capacitatea noastra de a iubi, de a ne conecta unii cu altii, de a gasi frumusetea in lucrurile simple. Ma rog ca si voi, acolo, in viitor, sa nu fi uitat de aceste lucruri. Va doresc o lume in care iubirea sa fie prioritară, o lume in care sa existe respect fata de natura, fata de viata, fata de esenta umana.

La final, vreau sa stiti ca, desi aceasta scrisoare este adresata voua, cei care veti pasi pe pamant in viitor, in mod paradoxal, este o scrisoare catre noi insine, cei care traim acum. Pentru ca adevarul este ca, in fiecare decizie pe care o luam astazi, in fiecare cuvant pe care il rostim sau in fiecare fapta pe care o facem, sadim radacinile voastre. Voi sunteti oglinda noastra in viitor, o reflectie a ceea ce noi am ales sa fim. Fiecare gest al nostru este o unda care traverseaza timpul, iar voi, cei care ne veti urma, veti purta cu voi urmele acestui prezent.

Si este atat de coplesitor sa realizezi ca, de fapt, soarta voastra sta in mainile noastre. Noi suntem cei care modelam lutul din care veti fi sculptati. Fiecare alegere de-a noastra este ca o samanta aruncata in solul timpului, iar voi veti fi copacul care va inflori din acea samanta. Ne privesc muntii, marile, vanturile si norii care soptesc povesti despre cei care au fost inaintea noastra, dar si despre voi, cei care veti veni. Vantul istoriei ne mangaiere usor si ne aduce aminte ca timpul nu are sfarsit, suntem cu totii fire din acelasi tesut, legati prin nevoi, sperante si vise.

Stiti, dragii mei din viitor, scrisoarea asta este mai mult decat niste cuvinte trimise peste timp; este o farama din sufletul nostru, un pod intre generatii. Dar acest pod se construieste nu doar cu sperante, ci si cu actiuni. Daca noi nu ne ingrijim acum de ceea ce conteaza, de iubire, de empatie, de respect pentru planeta care ne sustine, de intelegerea celuilalt, atunci ce mostenire va vom lasa?

Suntem ca o padure care stie ca, pentru ca frunzele de maine sa danseze in vant, trebuie ca radacinile de azi sa fie sanatoase si adanc infipte in pamantul fertil al adevarului, al bunatatii, al responsabilitatii. Si da, e o responsabilitate coplesitoare, dar in acelasi timp, este cel mai profund act de iubire fata de voi, cei care inca nu v-ati nascut, sa ne ingrijim de aceasta lume, de aceasta „gradina” care va va hrani vietile.

Astazi, noi scriem povestea voastra. Si, sper din tot sufletul ca, atunci cand veti privi in urma, sa gasiti in deciziile noastre intelepciune, nu egoism; sa simtiti in faptele noastre dorinta de a va oferi o lume mai buna, nu una epuizata de propriile noastre greseli. Este scrisoarea noastra catre viitor, dar, mai mult decat atat, este o scrisoare catre noi, cei care ne aflam la intersectia dintre ceea ce a fost si ceea ce va fi.

Asa cum cerul din seara asta reflecta lumina stelelor care au murit cu mii de ani in urma, la fel si voi veti simti amprenta noastra peste secole. Si daca va las aceasta scrisoare, o fac cu speranta ca, in ea, veti gasi o urma de lumina, lumina noastra, a celor care au visat ca voi sa traiti intr-o lume mai buna.

Cu speranta,

un om din secolul XXI. "