Iernile de altadata

Astazi vreau sa va vorbesc despre iernile de altadata, caci acesta este mesajul pe care am dorit sa il impart cu voi prin felicitarile de Craciun.

Erau vremi candva, macar cand eram eu copil, cand bogatia insemna simplitate. Sau macar asa am vazut eu lucrurile prin ochii inimii.

Totul incepea in jurul casei, in jurul caminului, caci acela era locul unde intreaga viata se conserva.

Acasa nu era despre cat de mare era casa, ci despre cat de mare era sufletul din casa. Despre cat de mult zambet, iubire, rasete, toleranta, caldura era in sanul caminului. Imi aduc aminte cum aranja bunica prin curte inainte de venirea Craciunului, o matura, o ,,primenea", cum spunea ea. Vopsea casa, punea vasc la usa, iar in geam facea un mic bradut, la baza caruia se aflau nuci, mere si gutui. Curata totul, de la geamuri, paturi, lenjerii de pat, totul era curat. Dar nu importa neaparat curatenia casei, desi importanta si aceasta, ci mai ales curatenia sufletului. In perioada postului, spunea bunicul ca nu conteaza neaparat ce bagi pe gura, ci mai ales ce scoti pe gura. Sufletul era lucrul cea mai de pret al omului de atunci!

Bradul nu era impodobit cu fel si fel de lucruri, in fel si fel de culori. De cele mai multe ori, decoratiunile se refoloseau, rareori cumpara bunica ceva nou. Dar nu asta conta. Conta faptul ca steaua Craciunului ii calauzea sufletului pe durata intregului an. Credea in miracolul Craciunului, iar asta o facea sa nu se sperie de pericolele vietii, caci mereu se simtea protejata. Cineva, acolo sus, avea grija si de ea si de toti cei dragi ei.

Masa de Craciun nu era cea mai bogata, dar tot ceea ce puneau bunicii pe ea, era rezultatul muncii, trudei si sudorii fruntii lor. In mijlocul mesei, stateau fursecurile cu scortisoara, gutuile si portocalele. Bineinteles, abia asteptam sa le degust si sa ma bucur de ceea ce mama, impreuna cu bunica, realizasera in ultimele zile, prin sufletul si indemanarea lor. Privind in spate, mai dulce decat fursecurile, erau rasetele din casa, bucuria si insufletirea care era in jurul mesei. Era o galagie teribila, fiecare vorbea cum apuca, dar nimeni nu se supara, caci se intelegea mesajul, iar mesajul era bucuria tuturor sufletelor de a petrece timp impreuna.

Mancam, iar apoi ne cuibaream cu totii, unii in altii, in jurul sobei. Camera bunicilor nu era prea mare, dar sufletul din camera aceea era imens. Faceam cu randul si stateam pe pat, cu picioarele pe soba si vorbeam si povesteam si nu ne mai saturam. Ce frumos era sentimentul acela, sentiment care imi sta imprimat pe toti peretii inimii! Caldura in casa, veselie, iar afara un peisaj de poveste. De fiecare data acum, cand afara este frig si ninge, iar eu sunt in casa, ma simt cuibarita intr-un basm, caci retraiesc emotia pe care bunicii, in mica lor odaie, in jurul sobei, mi-au creat-o.

Mos Craciun, mai mult decat cadouri, aducea amintiri. Da, amintiri, cele mai trainice cadouri, cadouri care nu expira niciodata! Aducea, bineinteles, si cate o jucarie, dar cadoul suprem imi era si este familia! Mosul nu era vreun batran cu haine ponosite, ci mai degraba tot un batran simplu, cu lampa intr-o mana si baston in cealalta mana. Cadourile le aducea intr-un car, lucrul atat de folosit in perioada verii la muncile campului, dar care iarna isi luase si el o pauza si se odihnea in liniste.

Fantana bunicilor. De Sarbatori, o aranjau si pe ea frumos, sa fie pregatita pentru perioada ce urmeaza. Nu iti imagina ca o aranjau cine stie cum. Pur si simplu o curatau si atarnau un clopotel si o lampa de ea, cat sa simta bucuria Sarbatorii. Pe atunci, frumusetea nu era nevoie a fi aratata cine stie cum. Ea deja exista si se simtea de la sine. Doamne, bine mai era!

Saniuta inconjurata de braduti, bradutii pe care ii aducea bunicul. Intre timp, din crengi, facea bunica o coronita pe care o atarna la usa de la intrare, iar apoi, amandoi, mergeau sa aduca lemne in cosul special pregatit pentru asta, lemne de bagat in soba. Bunicul le spargea, bunica le organiza si punea in cos. Munca in echipa tot de la ei am invatat-o. Erau genul de oameni care se dojeneau uneori pentru nimicuri, dar care in doua secunde uitasera imediat. Se apreciau unul pe altul, se sprijineau si isi ofereau incredere si libertate.

In final, Mosul, bucuria copilariei. Un Mos simplu, inconjurat de bucuria si energia copilariei, isi facea aparitia si in copilaria mea. Era bland, calm si cald, dar din nou, nici acesta nu oferea cine stie ce. Probabil stia ca deja aveam tot ceea ce imi trebuie. Venea agale intr-o sanie trasa de cai. Venea agale si pleca lin, lin precum imi este sufletul cand ma gandesc la sanul familiei mele de Sarbatori.

Ma simt binecuvantata sa fi putut sa traiesc bunatatea, ingaduinta, ajutorul, bucuria in sanul familiei! Ma simt binecuvantata pentru simplitatea in care am fost crescuta, pentru ca mi-a fost transmis spiritul bucuriei si cel al credintei, busole atat de importante in viata unui om.

Iernile de altadata spuneau povestea omului cald, simplu si cu credinta. Spuneau povesti care nu mor, ci dainuie in eternitate!

Andreea,

sufletul Artisan of Joy