Fiecare suflet este lut!

In casa miroase a cozonac si a portocala, tin in maini o cana de ceai, iar pe picioare am o paturica rosie. Observ cum de la fiecare casa zboara fum care se inalta lin, spre cer, semn ca inauntru se simte deja caldura caminului.

Iarna, cea de-a patra fiica a anului, anotimpul care ne cheama la tihna, la introspectie, la aduceri de aminte....

Imi fac curaj, imi pun o geaca pe mine, un fular, caciula si indraznesc sa ies in gerul de afara. Deschid usa si simt un miros cunoscut, mirosul de altadata! Miros de lemn ars in sobe, miros de truda, de griji, de simplitate! Inhalez aerul rece, parfumat cu mireasma vietii bunicilor, si simt cum imi trezeste fiecare bucata din suflet! Apoi, fac un pas afara si, dintr-odata, sunt intr-o alta lume! Vai, este chiar lumea de odinioara!

Inchid ochii si zbor cu sufletu-mi!

Ma observ in ograda bunicilor. Vad clopotul de la gatul vacii atarnand in gard, semn ca e vreme de odihna. Apoi, o vad pe bunica, cum vine, alergand, cu o cana de lapte cald, proaspat muls, sa imi bucure ziua. Il beau si ce bun mai este! Il beau pe nesuflate si ma amuz cand ma simt cu ,,mustati" albe de la spuma laptelui. Hahahaha, ce copil mai sunt, ce copil mai sunt!

Ma aplec sa simt zapada si, de fapt, simt cum Cerul si Pamantul s-au unit prin aceasta ultima ninsoare. Ce minune! Ce bucurie! Iau zapada intre palme, iar apoi, intr-o fractiune de secunda, fug spre hambar, sa-mi iau saniuta si sa merg la derdelus. Eheee, sper sa nu ma intalnesc cu bunica, caci e vremea mesei si imediat ma va dojeni a merge in casa! Fac eu cum fac, ma strecor pe sub strasina casei, ajung in hambar, iau saniuta si imediat o zbughesc la sanius! Uraaaa, hai ca am reusit-o si pe asta! Ma intalnesc cu Mihai si Cristina si, cate trei, ne bucuram sufletul cum nici nu iti imaginezi tu, cititorule! Mergem suuuus, in varful dealului si de acolo ne punem pe burta, pe sanie si fuuuuuuga! ,,Saniuta fuge, nimeni n-o ajunge", cam asa si noi! Hai ca acum, de vine bunica sa ma cheme la masa, nici ca are cum sa ma prinda! Si asa ne jucam pana ce obrajorii ni se imbujoreaza, iar nasul ni se face mai ceva ca nasul lui Rudolf. Apoi, nu ne lasam asa, cu una cu doua, facem concursuri, cine se da mai repede cu sania, cine poate sa stea pe spate, pe burta in timp ce se da cu saniuta. Vai, Doamne, multe ne mai trec prin gand si ce bine mai este! Ma intreb daca intreaga lume si intreaga viata sunt chiar aici, in acest loc, in aceste timpuri?

Apoi, ne apucam si facem un om de zapada. Fiecare aduce cate ceva de la el de acasa pentru omul de zapada. De obicei, eu sunt responsabila cu adusul palariei, Cristina aduce matura, iar Mihai ceva carbuni si un morcov. Sa vezi aici ce spaima este pe mine! Treaba-i grea de data asta, trebuie sa ma furisez in curte, sa ajung in beci, iar apoi sa cotrobai pe unde are bunica oalele vechi, si, fara sa fiu auzita, sa iau o oala care-mi pare mie potrivita pe post de caciula pentru omul nostru de zapada. Tiptil-tiptil, dar o fac si pe asta! Iese o frumusete de om de zapada! Amuzant o sa fie cand va iesi bunica la poarta si isi va vedea oalele prezentate intregului sat, de zici ca sunt la expozitie!

Intr-un final, de voie sau de nevoie, ma intorc acasa. Infrigurata si moarta de foame, dar cu multa bucurie pe chip, intru in casa. Bunica ma asteapta si imi zambeste. Ma asteapta cu niste turte calde, facute pe soba. Are bunica o soba pe care iarna o foloseste pe post de aragaz sau cuptor. Acolo imi face turte, gogosi, placinte, mere coapte. Tot acolo imi incalzeste geaca inainte sa ies afara ori ghetele inghetate. Dupa masa, ma urc in patul de langa geam si observ cum lin decurge viata. Gutuia din geamul bunicii, rasetele din casa, focul care trozneste molcom in soba, mirosul de turte, acesta este cadoul de Craciun pe care il primesc an de an, cadoul sufletului, cadoul cel mai de pret!

O masina trece repede pe langa mine si ma trezesc la realitate.

Ma trezesc in pielea omului de astazi si observ cum afara s-a cam intunecat, asa ca fac pasi spre casa.

Mirosul este acelasi ca atunci, miros de lemn, de foc, de viata, mirosul nemuririi copilariei mele. Multe s-au schimbat de atunci, dar multe au ramas la fel!

Bucuria pentru lucrurile simple, pentru joaca in zapada, pentru mirosul iernii si al turtelor facute pe soba ori pentru mirosul de ger combinat cu fumul de pe la hornuri, bucuria de a avea gutui care stau in geam, trezirea sufletului la sunetul de clopotei si colinde, placerea de a gusta nuci si portocale, bucuria pentru oameni, nu pentru obiecte, acestea toate au ramas la fel.

Ajung acasa, imi dau jos geaca, simt caldura casei si realizez ca fiecare suflet este precum pamantul, fiecare suflet este lut! Ce realizare!

Da, fiecare suflet este lut! Un lut modelat de oameni, de situatii, de amintiri, de trairi, de emotii si sentimente! Un lut pe care fiecare, prin propriile actiuni, putem sa il facem mai puternic sau mai fragil. Realizez ca, pe cand eram mica, bunica, precum un mester olar iscusit, imi modela sufletul cu maiestria iubirii supreme, iubirea pentru nepoti. Si ce frumos a mai modelat, incat sufletul imi este plin de amintirea ei care ma inspira sa fiu mai buna, mai calda, mai simpla!

Perioada ce urmeaza, impreuna cu sarbatoarea Craciunului, ne vorbeste despre un miracol, despre iubirea adevarata, despre iertare, darnicie, voiosie! Craciunul este despre simplitate, simplitatea sufletului, mai mult decat despre cadouri!

Sa lasam aceasta perioada sa ne modeleze inimile, precum un mester priceput, in culori vii si frumoase! Sa ne impodobim sufletele cu bunatate si sa ne luminam chipurile, caci noi suntem acum proprii olari ale propriilor noastre suflete!

Andreea,

sufletul Artisan of Joy